Dat fiind faptul ca scriu pe blog de mai bine de un an de zile si ca de la inceputul inceputurilor mi-am facut cont pe toate retelele de socializare pe care imi doream sa imi promovez continutul, am ajuns intr-un punct in care stiu exact ce functioneaza mai bine pentru mine si ce sursa imi aduce cel mai mare numar de vizitatori pe site. Prin urmare, imi doresc sa te ajut si pe tine, mai ales daca esti la inceput de drum in blogosfera sau in tot ce tine de digital marketing, sa te poti dezvolta in directii in care eu am reusit deja si pe care vreau sa cred ca le stapanesc destul de bine.

     In cazul meu, Google Analytics si statisticile obtinute direct din WordPress mi-au dovedit, negru pe alb, ca Pinterest este unealta cea mai folositoare, cea care imi aduce cei mai multi cititori si cele mai multe vizualizari, implicit. Nu a fost usor, am pornit cu 0 abonati si 0 cunostiinte despre Pinterest, insa am reusit pe parcurs sa-i inteleg mecanismul si sa-l transform in cel mai bun prieten al meu, in calitate de blogger de travel.

     Multi considera ca Pinterest este o retea de socializare, altii il vad mai mult ca pe un motor de cautare, in care vizualul primeaza. Eu sunt de parere ca adevarul este undeva la mijloc, insa balanta inclina un pic mai mult spre un motor de cautare. In acest articol nu voi vorbi despre cum sa cresti pe Pinterest, ci despre cum ar trebui sa arate PIN-urile tale pentru a iesi in evidenta in cautari.

Pinterest

    In cazul blogului meu, aproximativ 60% dintre vizitatori sunt adusi de pe Pinterest si asta pentru ca am avut grija sa realizez PIN-uri atragatoare si la obiect, care ies in evidenta. Pentru ca aceasta este esenta in cazul acestui motor de cautare. In urma unor studii realizate recent, s-a dovedit ca exista peste 50 de bilioane de PIN-uri in acest moment. Bineinteles, tie iti va aparea doar o mica parte dintre acestea in momentul in care vei cauta ceva pe platforma, insa numarul lor va fi chiar si asa foarte mare si, prin urmare, este din ce in ce mai greu sa iesi in evidenta.

     In acest mini-tutorial, iti voi spune cum sa alcatuiesti un PIN care se apropie de perfectiune si care are multe sanse de a fi remarcat si redistribuit pe alte boards. La final, iti voi arata si cateva exemple ale unor PIN-uri create de mine pentru diferite articole de pe acest blog, care au reusit sa fie si inca sunt pe primul loc in cautari pe Pinterest si au primit mii de repins. Daca eu am reusit, trebuie sa poti si tu 🙂 Sa incepem…

   Pasul 1: Activeaza functia Rich Pins

     Este un prim pas pe care trebuie sa il faci, mai ales daca detii un blog. Prin ce se deosebeste un Rich Pin de un Pin normal? Pai, in primul rand, are un titlu scris cu Bold, un autor si o descriere si, cel mai important, creste traficul cu peste 70%. Prin urmare, este un must daca vrei sa iti legi PIN-urile de articolele tale de pe blog. A, si exista mai multe tipuri de Rich Pins, in functie de ce promovezi tu. Poti alege intre Pin-uri pentru articole, pentru filme, pentru retete si altele.

     Afla cum sa activezi Rich Pins, aici

   Pasul 2: Foloseste o imagine buna

     In acest caz, lucrurile sunt un pic subiective. Insa, daca te documentezi asupra cromaticii si daca arunci un ochi pe PIN-urile foarte mult distribuite, vei intelege cat de cat ce inseamna o imagine care prinde. In general, imaginile care contin rosu sunt cele mai distribuite, insa nu este o regula. Trebuie sa te asiguri ca poza este una clara, colorata si atractiva. Sa zicem ca vrei sa creezi un PIN despre New York. Ti-as sugera sa folosesti o poza facuta de tine, daca este posibil, iar daca nu, trebuie musai sa gesesti una fara drepturi de autor. Ce sugereaza cel mai bine ideea de NYC? Panorama cu Empire State Building, o perspectiva interesanta a Brooklyn Bridge-ului, celebra intersectie Times Square, Statuia Libertatii sau chiar imortalizarea unei strazi plina cu taxiuri galbene, corporatisti grabiti si zgarie nori. Evident, ideile sunt infinite, insa important este sa retii esenta. Trebuie sa te concentrezi pe aspect si sa te gandesti daca imaginea folosita de tine ar atrage atentia intr-un mod pozitiv.

   Pasul 3: Redimensioneaza imaginea

     Asa cum pe Instagram este ideal sa folosesti imagini de forma patrata, pe Pinterest PIN-urile trebuie sa fie verticale. Cea mai comuna proportie este de 2:3, insa poti face si PIN-uri mai inalte, mai ales daca vrei sa construiesti un grafic sau sa detaliezi o reteta. Daca vorbim despre pixeli, poti sa te ghidezi dupa masura 735 * 1102, insa niciodata mai putin de 600 * 735.  Niciodata nu adauga PIN-uri patrate sau late pentru ca vor fi mult prea mici si prea putin vizibile pentru a iesi in evidenta. Trebuie sa folosesti spatiul permis la potentialul sau maxim. In pasul urmator iti voi spune si ce aplicatii poti folosi pentru redimensionarea imaginilor.

perfect PIN

   Pasul 4: Adauga elemente pe imagine

     Aici nu exista reguli scrise, insa este bine sa existe totusi o armonie si totul sa fie in stransa legatura. Multi utilizatori prefera sa puna imaginile fara un text pe ele sau alte elemente, insa eu te sfatuiesc ca de fiecare data sa adaugi si asta pentru ca in acest mod, cel care cauta un PIN nu va mai trebui sa dea click pe el pentru a afla ce se afla dincolo de imagine. Textul ii va capta atentia si ii va trezi interesul, astfel incat persoana care cauta va fi tentata sa dea click pe imagine si sa deschida articolul sau ce se afla in spatele PIN-ului.

   Cateva sugestii:

  • incearca sa ai un stil propriu prin care sa fii recunoscut prin intermediul PIN-urilor tale. Fie ca ai o cromatica aparte sau un font pentru text sau orice alt element care te poate face diferit de restul milioanelor de utilizatori
  • textul trebuie sa fie usor de citit si foarte scurt. As spune sa nu depasesti 10 cuvinte pe imagine
  • poti adauga si adresa blog-ului tau, insa fa-o intr-un mod discret.
  • Nu alege mai mult de 3 fonturi si 3 culori distincte pentru text. Asigura-te ca fontul poate fi usor lizibil
  • Poti adauga si efecte, insa niciodata nu abuza de ele. Iti recomand sa adaugi o bordura neagra subtire, sau o umbra de culoare inchisa
  • Acolo unde imaginea este deschisa la culoare, textul trebuie sa fie inchis si invers
  • Poti adauga un bloc transparent, de o culoare contrastanta cu imaginea, sub text, pentru a-l face sa iasa in evidenta

     Aplicatii pe care eu le folosesc pentru

adaugarea textului si elementelor pe PIN-uri:

    Este foarte usor de folosit si deja are sablonul pentru Pinterest, dupa cum poti observa in imaginea de mai jos. Nu trebuie decat sa dai click pe el si sa incepi sa te joci. Poti adauga text, elemente grafice, fundal sau un layout prestabilit. Am ilustrat mai jos un exemplu foarte basic

anatomy of the perfect pin

anatomy of the perfect pin

anatomy of the perfect pin

  • Photoscape, pe care il poti descarca de aici

     Photoscape este un program foarte usor de folosit, in care aleg sa imi editez cateodata imaginile, dar sa le si pregatesc pentru a fi PIN-uite. Spre deosebire de  Canva, in cazul acestui program am libertatea de a alege din mai multe fonturi, numar aproape nelimitat, dar si alte elemente si setari pe care Canva nu le are. In Photoscape trebuie sa iti setezi singur dimensiunile si sa iti tai/ cropezi imaginea asa cum ti-am spus mai devreme. Nu uita, minim 600 * 735. Cam asa arata interfata programului:

   Pasul 5: Urca imaginea in Pinterest si adauga-i un titlu, un link si o descriere

     Acesta este ultimul pas din toata distractie. Bineinteles, neincluzand si modul in care iti poti face PIN-ul cunoscut. Daca totusi va intereseaza sa dezvolt si acest subiect, spuneti-mi in comentarii si ma voi ocupa si de acest aspect, extrem de complex si relativ.

     PIN-ul poate fi adaugat direct pe Pinterest sau il poti pune pe blog si Pin-ui de acolo. Nu conteaza cum procedezi, nu influenteaza cu nimic rezultatul final.

Perfect PIN

   Exemple:

     Asa cum v-am promis la inceputul articolului, va voi arata si cateva exemple din colectia mea personala de PIN-uri. Pana acum am reusit sa strang cateva sute de astfel de imagini pe platforma, unele mai distribuite decat altele. Cateva au facut mii de repinuiri, iar altele cateva sute. Unele sunt pe primul loc in cautarile destinatiei respective (blogul fiind de travel), iar altele pe locurile 2,3 sau chiar mai jos.

     Unul dintre cele mai de succes PIN-uri ale mele de pana acum este acesta cu Key West, care de la “lansarea’ lui in multimea de PIN-uri, a reusit sa stranga peste 4000 de repins si se afla pe locul 1 in cautarile insulei din Florida Keys. La fel s-a intamplat si cu cel din Virginia Beach, dar si cel care ofera idei de itinerariu pentru 10 zile pe Coasta de Vest a Statelor Unite, cu peste 5000 de repins. Daca va intrebati de ce toate PIN-urile acestea vorbesc despre destinatii din America, poate ca raspunsul este simplul fapt ca mai mult de jumatate de utilizatorii Pinterest sunt din Statele Unite. Prin urmare, americanii cauta informatii despre destinatii usor accesibile pentru ei. Ce-i drept, sunt si printre primele PIN-uri ale mele si poate intre timp vor creste si cele care promoveaza Asia sau Europa.

   Ce au cele 3 PIN-uri in comun:

  • imagine relevanta
  • titlu captivant
  • fonturi interesante
  • culori care ies in evidenta
  • adresa blog-ului
  • dimensiunea potrivita

Perfect PIN

 

     Cam acestea sunt lucrurile pe care trebuie sa le ai in vedere in momentul in care te decizi sa te dedici promovarii pe Pinterest. Urmand acesti pasi, te asigur ca PIN-urile tale vor iesi in evidenta si vor fi repin-uite de catre utilizatorii interesati de subiectul abordat de tine. Iti doresc succes si nu ezita sa imi adresezi intrebari daca ai nelamuriri. Happy pinning!